„Mai presus de imbratisarea care da nastere trupului este imbratisarea care da nastere sufletului, care invoca sufeltul din Suflet.
O, acele dezmierdari minunate, pline de sfintenie, misterioase, nespus de duioase, nesfarsit de tandre, gingase ca o rugaciune! Acele ore fara capat, in care el se cuibareste in ea, concepand-o din nou ca pe un copil! Acele ore lungi, chiar mai lungi, in care ea il adaposteste, purtandu-l iar in pantece ca pe un copil!
Aceasta intelegere negraita a fiecaruia de celalalt, acea inaltare transcedenta a fiecaruia prin celalalt!
Nu apare nici un tumult orgasmic, nu pentru ca ar fi inabusit, ci pentru ca nu mai este dorit; bucuria vie ce se naste e cu mult mai presus decat orice alta emotie, curentii de energie umplu spatii mult mai vaste. Cu cat fericirea este mai ampla, cu atat e mai putin demonstrativa.
Iata osmoza sufletului in suflet, patruzand-se inauntru si in afara, cantand o simfonie fara cuvinte, o muzica adanca, plina de tacere la un instrument divin. O ingemanare a inimii, a gandului, a sufletului prin atingere. Pace eterna, paradis regasit, bucurie ce nu dezamageste niciodata, care depaseste orice iamginatie, care este mai presus de orice cuvante. Dragoste inefabila, inspiratie de geniu, energizare a fizicului, inflorire a chipului, vindecare a trupului, exprimare a sufletului. Ritm al unei sexualitati spiritualizante. Nastere a amorului mistic. Impregnare a fiecaruia de catre celalalt cu ganduri frumoase, vise divine, sperante marete, ambitii nobile, aspiratii pure, clarviziune, geniu.
Daruirea fiecaruia in celalalt pana la ultima treapta a binecuvantarii, primirea fiecaruia de celalalt pana la ultima terminatie nervoasa a trupului, pana la ultimul filament al spiritului.
Imbratisarea care face din doi unul, care exprima, purifica, si renaste, incarneaza dumnezeiescul in uman....”