I
până la soare îmi creşte bucuria asemeni unui lan de crini.
Şi sunt spre tainic rod fertilă.
Sunt câmpia în care tu să ari frumos şi blând.
Desfă- mi tăcerea în muzici de tăcere.
să înmugurească chipul meu uimit,
când tu răsari de slavă şi putere,
din mitul vechi în proaspătul meu mit.
E clipa dor! Şi sângele mă împarte-
pe frunte pune – mi tainicul alint
şi caută în a ochiului meu soarte
tăcerile cu sunet de argint.
E clipa dor Miresmele în fuioare
din trupul meu pornesc îmbietor-
o, vino, mire! Al sângelui meu soare
spre tine îmi urcă chipul călător.
II
Tu, Domnul meu, iubitul meu şi frate,
altarul meu, nemărginirea mea,
alesul meu stăpân peste Cetate,
eşti tot ce am şi tot ce voi avea!
Credinţa mea, tu vis şi întruchipare,
pisc de tărie unde mă adun,
tu, vultur mândru, mire al eu, tu soare,
luminii tale, iată mă supun!
Cuprinde- mă în dulce înţelepciune
şi sângele robeşte- mi- l , căci eşti
menirii mele miezul de minune
înalt sosind din văile cereşti.
Statornică – ţi voi fi precum un munte
şi preoteasă focului tău pur
şi pajişte piciorelor, şi frunte
de lună peste fruntea- ţi de azur!
Ci , vino, dar, şi să intrăm în faptă :
Femeia ta, iar tu Bărbatul meu.
De mii de ani Edenul ne aşteaptă :
Mireasă veşnic, veşnic Dumnezeu…
III
O mândrul meu, frumosul meu şi mire,
pe veci mă dărui ţie !Mult mi- eşti drag!
Spre tine-i dorul meu în înflorire,
iar către mine dorul tău, şirag.
Ci hai peste câmpii în rătăcire
să înnoptăm în tainice- aşezări,
să fim în fire, noi, aleşi de fire
stăpâni pe cele patru zări.
Să ne iubim şi să uităm de toate:
un arbore foşnind de ramuri noi
să fim sub cer, la margini de cetate
să luminăm de stele amândoi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu